Esența ceremoniei ceaiului este armonia. Fiecare mișcare și fiecare componentă a acestui ceremonial sunt studiate pentru a crea imaginea serenității absolute. Această tradiție a fost începută de călugării budiști acum 700 de ani. 200 de ani mai târziu, Sen no Rikyu a transformat simpla ceremonie concepută de călugări într-un adevărat ritual. Decorațiunile care însoțesc această ceremonie sunt de obicei simple, dar elocvente: fie o chabana, fie o caligrafie semnificativă. Instrumentele de pregătire sunt aranjate în stil ceremonios de către gazdă, reflectând armonia valorilor ceaiului. Toți invitații folosesc aceeași ceșcuță, în fața căreia fac o plecăciune, o rotesc cu o gestică precisă și apoi o golesc prin înghițituri mici și rare. După terminarea lichidului, marginea ceștii este ștearsă cu degetele. Tradiția cere ca invitații să adreseze gazdei complimente și întrebări, și să admire decorul, instrumentele și măiestria preparării. Cu timpul, această ceremonie a evoluat și a condus la apariția teismului, care în esență cere celui inițiat puterea de a pătrunde și a aprecia savoarea ceaiului, dar și a ceremonialului propriu-zis, și de a se bucura de lucrurile simple.
Ceremonia ceaiului este cunoscută cu următoarele denumiri:
* Chanoyu (metoda antică),
* Sencha-do (metoda modernă),
* Misonodoma (metoda pentru occidentali)
* Ryakubon (metoda pentru exterior).
Trei mari categorii pot fi utilizate pentru a descrie această activitate artistică unică:
* esteticul,
* disciplina și
* interacțiunea socială.
Ceremonia ceaiului nu este o simplă pierdere de vreme pentru a conversa, ci reprezintă un mod rafinat de relaxare. Exprimă mai degrabă o filosofie de viață. Oaspeții ce participă la ceremonie trebuie să găsească în aceasta o oază de pace și liniște sufletească, departe de răul din lume, unde mintea se poate deschide spre meditație. Ceremonia ceaiului e un moment, între numeroasele momente ale zilei, moment în care trebuie să căutam de a fi conștienți de tot ceea ce facem, de orice mică acțiune, de cum acționăm și de tot ceea ce ne înconjoară fără a ne lăsa dominați de acestea, dar acționând în deplină armonie cu ambientul în care ne găsim. Este necesar să facem un singur lucru o singură dată. Orice mic efort al minții noastre trebuie să se concentreze spre singura acțiune a momentului și spre nimic altceva.
Sen no Rikyu a stabilit un set simplu, compus din șapte reguli de bază, în fapt instrucțiuni privind prepararea perfectă a ceaiului. El însuși afirma că era dispus să devină discipolul celui care ar putea să îndeplinească în chip desăvârșit aceste sarcini aparent triviale:
1. Pregătește un bol de ceai delicios (la propriu și la figurat).
2. Creează senzația de răcoare în timpul verii și de căldură în timpul iernii.
3. Aranjează cărbunii în așa manieră încât apa să fiarbă cum trebuie.
4. Aranjează florile în așa manieră încât să creeze impresia că se află în mediul lor natural.
5. Fii gata întotdeauna înainte de vreme.
6. Fii pregătit în caz că plouă.
7. Fii respectuos cu oaspeții tăi.
Obiectele ceremoniei
* chaire recipient folosit pentru ceaiul koicha;
* chakin : șervețel pentru curățat ceașca;
* chasen : tel de bambus;
* chashaku ;: linguriță de bambus;
* chashitsu: camera ceaiului;
* chawan : cană-ceașcă, făcută de exemplu din ceramica Raku;
* daisu: dulăpior din lemn lăcuit pe care se pun obiectele;
* fukusa : batistă de mătase;
* fukusa-basami: cutiuță în care fiecare oaspete își pune necesarul (kaishi, kashi-sensu);
* furo: obiect de sprijin pentru tatami, folosit din mai până în octombrie;
* futa-oki: suport de sprijin, din bambus, pentru shaku;
* gotoku: trepied din fier pe care se așează kama în interiorul ro-ului;
* hishaku : polonic de bambus (asemănător cu o pipă lungă) cu care se ia apa din kama pentru a se vărsa în chawan;
* hanaire: vas pentru florile care participă la ceremonie (chabana);
* kashi- mic instrument de lemn folosit pentru a tăia prăjiturile oferite;
* kaishi : batiste de hârtie de orez;
* kashi: prăjiturile oferite înainte de servirea ceaiului;
* kama: fierbător pentru apă;
* kensui: recipient pentru apa de spălat;
* ko: tămâie;
* kogo:cutiuță pentru ko;
* kobukusa: șervețel pe care se așează chawan-ul;
* kuromoji: mic instrument din lemn, ascuțit, cu care se servesc prăjiturile;
* mizusashi: recipient pentru apă;
* natsume : recipient lăcuit, deseori decorat, folosit pentru ceaiul usucha;
* ro: groapă pătrată în care se pune kama, folosită din noiembrie până în aprilie;
* shaku: capac pentru kama;
* shifuku: săculeț în care se repune chaire;
* shōmen: punct al părții externe a chawan, de exemplu o pată la marginea cănii, ce ajută la orientarea cănii când este oferită invitatului sau când este ținută în mână;
* sensu: evantai pe care invitatul trebuie să îl poarte cu sine;
* tatami: rogojină ce constituie pardoseala;
* tokonoma: locul în care se expun kakemono și chabana, numit „locul frumuseții”;
* tomobako: cutie de lemn în care gazda își păstrează instrumentele.
[modifică] Kakemono
Ceremonia ceaiului se divide în trei momente distincte:
* kaiseki: un aperitiv;
* koicha: ceai dens;
* usucha: ceai ușor.
Ceremonia ceaiului, în varianta ei completă, se desfășoară în cursul a patru-cinci ore și de aceea în mod uzual se reduce doar la momentul usucha. Un elaborat cod de etichetă impune toate fazele ceremoniei începând cu numărul de zile premergător invitației, cu ritualul cu care se spală mâinile înainte de a intra în chashitsu, cu locul ocupat în timpul ceremoniei atât de către gazdă cât și de către invitați, cu desemnarea oaspetelui de onoare, cu modul de a servi și de a bea ceaiul.
Invitații la ceremonie intră în machiai (camera de așteptare), de unde sunt preluați de către hanto (asistentul gazdei), care le înmânează vasele cu sayu - apa caldă ce va fi mai târziu fiartă din nou, pentru prepararea ceaiului. Între timp invitații desemnează unul dintre ei ca fiind invitatul principal (shokyaku 初客) iar apoi hanto îi conduce pe invitați spre o grădina fără flori (roji) stropită în prealabil de către gazdă, astfel încât să pară că e plină de rouă proaspătă. Această porțiune simbolizează curățirea de praful profan, în vederea intrării într-o lume spirituală. Apoi musafirii se așează (într-o liniște deplină, nu se rostește nici un cuvânt) pe koshikake machiai (banca de așteptare de lângă „poarta de mijloc”, chūmon), așteptând ca gazda ce are titlul oficial de teishu să îi invite în chashitsu. Cu puțin timp înainte de a-și primi oaspeții, teishu umple un tsukubai (bazin de piatră) cu apă rece. Luând apă cu un hishaku, teishu își purifică mâinile și gura apoi înaintează spre chūmon pentru a-și saluta oaspeții cu o plecăciune. Nu se vorbește deloc. Teishu îi conduce pe hanto, pe oaspetele de onoare și pe ceilalți invitați (în această ordine) spre chashitsu trecând prin chūmon. Chūmon (poarta de mijloc) are o înălțime de 91,50 cm astfel că toți cei care trec trebuie să se aplece. Această poartă evidențiază faptul că toți sunt egali și că poziția socială nu contează. Înainte de a intra, invitații și hanto trebuie să se purifice și ei cu apa din tsukubai și apoi vor intra în casă.
[modifică] În interiorul casei ceaiului
În chashitsu nu există decât măsuța pentru ceai, tatami-ul și un kakemono - pergamentul pictat sau caligrafiat. După ce fiecare invitat admiră kakemono-ul și simplitatea camerei, se așează în ordinea prestabilită în poziția seiza: cu fesele așezate pe călcâie și cu spatele drept. Seiza (正座) înseamnă, în japoneză, „poziția corectă”. Se așează și teishu și aprinde focul cu cărbuni.
[modifică] Chakaiseki
Fiecărui invitat i se servește chakaiseki (茶懐石) pe o tavă cu bețișoare de cedru. Chakaiseki constă în trei feluri: orez fiert într-un vas de ceramică, supa de orez și pește crud sau legume în saramură. Se servește sake(酒) și din nou orez și supă. Apoi se servește kosuimono, un alt fel de supă și un hassun cu uminonomo și yamanomono, mâncare de la mare și munte astfel elogiindu-se natura. În final se servește o prăjitură numită omogashi iar invitații trebuie să curețe obiectele folosite cu un șervețel. După ce au servit chakaiseki, teishu își invită oaspeții de a se retrage în grădină, timp în care el va prepara ceaiul și va înlocui kakemono-ul cu un aranjament floral numit chabana, de aceeași inspirație zen - shinto - budistă ca și ikebana. Chabana (茶花) semnifică „flori pentru ceai”.
[modifică] Servirea ceaiului.Koicha
Prepararea ceaiului
Prepararea ceaiului
Dacă ceaiul se servește ziua se va bate un gong iar seara un clopot. Când gongul sau clopotul sună de cinci sau șapte ori, invitații sunt rechemați în chashitsu, își purifică din nou mâinile și gura și intră. Acum admiră chabana, kama și ro și apoi se așează în aceeași ordine. Teishu intră cu o chawan, (cană-ceașcă), chasen (tel de bambus), și un chakin (șervețel pentru curățat) din in alb. Teishu se retrage într-o altă cameră de unde se întoarce cu un kensui (recipient pentru apa de spălat), hishaku (polonic de bambus) și futaoki (suport de sprijin, din bambus, pentru shaku). Folosind o fukusa (batistă de mătase) teishu purifică chawan-ul apoi varsă apa caldă în interior, clătește hishaku-ul, golește apa din chawan și se șterge cu chakin-ul. Apoi prepară ceaiul și îl oferă primului invitat care face o plecăciune, înalță cana, o rotește și apoi gustă, șterge marginea cănii și o oferă următorului invitat care va proceda în același mod. După ce toți invitații au gustat ceaiul, cana îi revine gazdei care o va clăti. Toate obiectele folosite se purifică.
[modifică] Sfârșitul ceremoniei, usucha
Se reaprinde focul pentru prepararea ceaiului, nu la fel de dens și concentrat ca primul ceai servit, ci un ceai ușor menit să răcorească palatul și să pregătească invitații să lase lumea spirituală a ceaiului pentru a reintra în lumea fizică. Se oferă posibilitatea de a fuma dar în casa ceaiului se fumează foarte rar. E doar un semn de relaxare. Pentru a acompania ceaiul se oferă higashi (un fel de prăjituri). În final invitații își exprimă aprecierea și admirația față de momentele oferite de teishu.